Holul – cartea de vizita a casei

Pentru amenajarile interioare, holul reprezinta accesoriul care defineste intreaga locuinta, motiv pentru care in conceptul de ansamblu al designului interior este o zona ce nu trebuie neglijata.

Prima regula in amenajarea holului este sa pastram acelasi design folosit in restul locuintei folosindu-ne de un decor primitor si cald. In spatiile moderne, holul este un spatiu mic si de tranzitie dar care trebuie decorat cu grija pentru a nu-l incarca mai mult decat este cazul. Asadar, acest tip de spatiu necesita o abordare usor diferita în ceea ce priveste amenajarea interioara. Daca pentru camere in general se abordează un stil unitar, pentru hol este necesara crearea legaturilor specifice dintre interior si exterior, dintre incaperi si stilul acestora. De asemenea, de cele mai multe ori, holul este o zona de depozitare care poate fi foarte functionala in contextul locuintelor mici si care, decorata corespunzator devine si o zona de tranzitie placuta.

Holul, poate reprezenta zona ideala pentru suvenirurile achizitionate in vacante, pentru poze cu cei dragi, flori, tablouri, vaze ornamentale si alte elemente de decor.

In ceea ce priveste paleta coloristica sugestia mea este sa optati pentru o culoare cat mai luminoasa de ansamblu, asociata cu cateva repere puternice ce se pot regasi fie in elementele de decor, fie in mobilier sau pereti. In cazul in care nu gasiti decoratiunile potrivite, pentru un design special puteti opta pentru un tapet tematic sau simplu.

Iuliminatul este de asemenea foarte important si trebuie sa va asigurati  ca exista atat o sursa de lumina generala alba cat si o sursa ambientala pe care o puteti lasa pornita ori de cate ori doriti.

Pentru holurile mici, iluzia unui spatiu mai mare poate fi creata prin folosirea oglinzilor care pot crea totodata si un efect unic.

Daca holul este generos ca spatiu, atunci putem jongla cum dorim cu ideile de decor interior. In aceste cazuri, amenajarea holului nu va mai pune atatea probleme, dar oricum este bine sa cream aceeasi idee de spatiu cat mai aerisit.

Si totusi, cum cream un hol fals? In ultima perioada m-am tot intalnit cu apartamente foarte mici in care holul lipseste cu desavarsire, motiv pentru care am incercat solutii diverse pentru a delimita livingul de zona intrarii. Holul fals se poate delimita prin elemente de mobilier precum o biblioteca tip fagure cu vedere din ambele parti, vaze decorative foarte inalte, perete de sticla incolora sau colorata.

Va invit sa privim cateva sugestii de amenajare a holului.