Camera copilului – crearea unui mic univers pentru cel mic

Cu totii ne dorim camera ideala pentru copilul nostru: sa fie suficient de vesela, luminata, spatioasa si sa se potriveasca personalitatii celui mic, motiv pentru care, amenajarea si decorarea unei camera de copil poate fi uneori chiar o provocare.

In amenajarea camerei copilului este important sa tineti cont de cateva aspecte:

  • Varsta copilului
  • Necesitatile sale
  • Dimensiunea camerei
  • Lumina naturala
  • Bugetul

De asemenea, camera unui copil trebuie impartita in: spatiu de joaca, spatiu de lucru, spatiu de dormit, spatiu de depozitare.

Odata stabilite aceste repere, amenajarea camerei copilului poate incepe: parchet deschis la culoare, mobilierul se recomanda a fi la comanda pentru a se incadra perfect in spatiul dispus, perdele si draperii prin care lumina naturala sa poata patrunde fara obstructionare, corpuri de iluminat care sa redea suficienta lumina pentru cel mic atunci cand lucreaza sau se joaca.

In cazul in care sunt 2 sau mai multi copii solutia optima sunt paturile suprapuse care economisesc spatiu si sunt si foarte apreciate de cei mici.

Culori si texturi: in alegerea culorilor pentru amenajarea camerei copilului va sugerez sa il cooptati si pe cel mic la o sesiune interactiva si benefica pentru dezvoltarea sa.

Daca aceeasi camera este impartita de 2 sau mai multi copii, recomandarea mea este sa delimitati spatiile cu ajutorul culorilor sau a mobilierului pentru a crea spatii unice pentru fiecare.

Daca tot suntem la acest capitol, deoarece camera unui copil este incarcata cu multe elemente colorate precum jucarii, lampadare, chiar si mobilier, va sugerez sa optati pentru pereti de culoare alba; clasicul roz pentru fetite si bleo pentru baieti au apus de mult si au fost inlocuite cu nuante de alb, crem, bej, ivory care sa nu solicite perceptia vizuala a copilului mai mult decat este cazul.

Nu conteaza ce este la moda sau care este trend-ul, camera copilului trebuie sa fie pe gustul tau si sa reflecte personalitatea si stilul de viata al celui mic. Creaza-i lumea sa in care sa se dezvolte armonios si in care fiecare element de décor sa ii stimuleze imaginatia.